ALEGE SOLUȚIONAREA UNUI CONFLICT PRIN MEDIERE DECÂT PE CALE JUDECĂTOREASCĂ !

Stres REDUS

  • un proces este public, astfel problema ta devine publică odată cu dezbaterea în instanță, în schimb medierea este confidenţială, iar ceilalţi află doar cât doreşti;
  • într-un proces depinzi de proceduri necunoscute publicului larg, dar în cadrul medierii procedura îți este explicată, limbajul fiindu-ți accesibil.
Câștigi TIMP

  • un proces poate dura câţiva ani, în schimb medierea poate dura câteva ore.
Câștigi BANI

  • un proces înseamnă pentru ambele părți plata taxelor judiciare, precum și a onorariilor percepute de avocaţi, în schimb în mediere plăteşti doar onorariul mediatorului;
  • în cazul unui litigiu pe care îl aveți în instanţă, dacă apelați la mediere și se încheie un acord, instanța dispune restituirea taxei achitate.
Salvezi RELAŢIA

  • în urma unui proces în instanță, unul câştigă, iar celălalt pierde – rezultând ruperea relaţiei, dar în urma medierii vei constata că poţi coopera cu cealaltă parte, menținând relația.
Ai controlul DECIZIEI

  • în urma unui proces în instanță depinzi de decizia judecătorului şi poţi pierde totul, dar în urma medierii, vei câştiga conform înțelegerii dintre părți;
  • în timpul unui proces depinzi de proceduri legale pentru care ai nevoie de experți să te consilieze și depinzi de termene stabilite de judecător, pe când în mediere ți se vorbeşte într-un limbaj cunoscut și termenele sunt decise de părți.

Analiză comparativă mediere vs. proces în instanță